Dictionar

plomba

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. plomber)

1. a umple cu un material oarecare o cavitate patologică.
2. a construi un imobil între alte două construcții.
3. a astupa gropile dintr-o îmbrăcăminte rutieră.
 

plombă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (germ. Plombe)

1. lucrare de astupat o carie dentară.
2. amalgam, porțelan etc. care se pune într-un dinte, într-o măsea cariată.
3. construcție care completează spațiul gol dintre alte două construcții.
4. umplere a unei gropi din asfalt.
 

plombagină

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. plombagine)

1. hârtie cu grafit, pentru multiplicarea textelor la mașina de scris.
 

plombaj

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. plombage)

1. plombare.
 

surplomba

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. surplomber)

1. intr. (despre o stâncă, o construcție) a fi în surplombă, a avea un ieșind.
2. tr. a sta înclinat, a se apleca; (p. ext.) a domina.
 

surplombă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. surplomb)

1. porțiune dintr-un traseu alpin sau a unei construcții care depășește planul vertical, ieșind în afară.
 

conte 2

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. conté)

1. creion negru, cu mină groasă din grafit, argilă și plombagină.
 

copiativ, -ă

Parte de vorbire:  adv.  
Etimologie: (it. copiativo)

1. care servește pentru transcriere, pentru copii; copiator.
2. hârtie ~ă = plombagină.
 

odontotehnică

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (după fr. odontotechnie)

1. arta de a conserva dinții, plombându-i sau înlocuindu-i pe cei cariați; tehnica dentară.
 

plombaj

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. plombage)

1. plombare.
 

surplomba

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. surplomber)

1. intr. (despre o stâncă, o construcție) a fi în surplombă, a avea un ieșind.
2. tr. a sta înclinat, a se apleca; (p. ext.) a domina.