Dictionar

ridicol, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (it. ridicolo, fr. ridicule, lat. ridiculus)

1. adj. care stârnește râsul, batjocura; caraghios.
2. (despre cifre, sume etc.) foarte mic, derizoriu.
3. s. n. ceea ce este demn de râs.
 

acutrament

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. accoutrement)

1. îmbrăcăminte bizară și ridicolă; împopoțonare.
 

arlechinadă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. arlequinade)

1. piesă în care arlechinul joacă rolul principal.
2. bufonerie de arlechin.
3. (p. ext.) faptă caraghioasă, ridicolă.
 

bonz

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. bonse, port. bonso)

1. preot, călugăr budist.
2. personaj de o solemnitate ridicolă
3. (fig.; ir.) șef, lider, om influent într-un partid politic.
 

comic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. comique, lat. comicus, gr. komikos)

1. adj. propriu comediei, referitor la comedie.
2. care stârnește râsul; hazliu, vesel, ridicol.
3. s. n. categorie estetică, ceea ce provoacă râsul într-o operă dramatică.
4. s. m. actor care interpretează roluri de comedie.
 

compuncțiune

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. componction)

1. (religie) durere, regretul de a-l fi jignit pe Dumnezeu; contrițiune, pocăință.
2. atitudine, care poate fi afectată și ostentativă, de regret, umilință, contemplare.
3. (ironic) aer solemn ușor ridicol, gravitate afectată sau exagerată.
 

derizoriu, -ie

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. dérisoire, lat. derisorius)

1. (despre prețuri, valori) neînsemnat, lipsit de valoare; nesemnificativ, ridicol.