Dictionar

urolog, -ă

Parte de vorbire:  s.m.f.  
Etimologie: (fr. urologue)

1. medic specialist în urologie, disciplină care studiază căile urinare și patologia acestora.
 

urologie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. urologie)

1. ramură a medicinei care studiază aparatul urinar și bolile lui specifice.
 

amnezic, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (fr. amnésique)

1. I. (med.) care se referă la amnezie; care este afectat de amnezie.
2. (med.) ictus ~ = sindrom neurologic care se caracterizează printr-o pierdere bruscă de memorie (această tulburare este reversibilă în câteva ore și este considerată benignă); amnezie globală tranzitorie.
3. II. persoană care a fost atinsă de amnezie.
 

androlog, -ă

Parte de vorbire:  s.m.f.  
Etimologie: (fr. andrologue)

1. medic specialist în andrologie.
2. medic specializat în sănătatea bărbaților, în special în probleme urologice și cele legate de sistemul reproductiv.
 

bradiartrie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. bradyarthrie)

1. (med.) afecțiune de origine neurologică care se caracterizează printr-o vorbire anormal de lentă (articularea devine foarte dificilă), care devine ritmică și sacadată; ritm încetinit în articularea cuvintelor; bradilalie.
 

coree

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. chorée, gr. khoreia, dans)

1. (med.) sindrom neurologic caracterizat prin mișcări involuntare și dezordonate ale mușchilor; (pop.) dansul Sfântului Vitus, dansul lui Saint-Guy.
2. (var.) choree.
 

culturolog, -ă

Parte de vorbire:  s.m.f.  
Etimologie: (culturologie)

1. specialist în culturologie, disciplină care studiază fenomenele de civilizație și de cultură.
 

dislogie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. dyslogie)

1. tulburare a limbajului, printr-o vorbire incoerentă, datorată unor modificări psihopatologice fără substrat neurologic.