Dictionar

alnico

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. alnico)

1. familie de aliaje feromagnetice compuse în principal din aluminiu (Al), nichel (Ni) și cobalt (Co).
 

antimoniu

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (germ. Antimon, lat. antimonium)

1. (chimie) metaloid alb-argintiu cu aspect metalic, cu numărul atomic 51 și simbolul Sb, folosit la fabricarea multor aliaje și preparate farmaceutice; stibiu.
 

austenită

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. austénite)

1. constituent structural al aliajelor de fier și carbon.
 

beriliu

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. béryllium)

1. metal alb-cenușiu, ductil, maleabil, foarte dur și ușor, în unele aliaje ușoare.
 

bismut/bismut

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. bismuth)

1. metal alb-cenușiu, lucios, cu reflexe roșietice, sfărâmicios, folosit în aliaje ușor fuzibile în industrie și în medicină.
 

carat

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. carat, lat. carratus)

1. indice al proporției de aur în aliaje, a 24-a parte din masa totală.
2. unitate de măsură pentru masa pietrelor prețioase, egală cu 0,2 g.
3. (fig.) grad, intensitate.