Dictionar

caravană

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. caravane, /3/engl. caravan)

1. convoi de călători care străbate deșertul (pe cămile).
2. ansamblu de turiști și vehicule rutiere care se deplasează în grup pe același itinerar.
3. grup de vehicule (cu personalul aferent) care urmează același itinerar (în scopuri culturale, sanitare etc.).
4. rulotă de turism.
 

autocaravană

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (auto- + caravană)

1. autovehicul special, care dă reprezentații cinematografice în diferite locuri.
2. grup de vehicule care călătoresc împreună; caravană de automobile.
 

autocaravană

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (auto- + caravană)

1. autovehicul special, care dă reprezentații cinematografice în diferite locuri.
2. grup de vehicule care călătoresc împreună; caravană de automobile.
 

caravanier, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.  
Etimologie: (fr. caravanier)

1. I. (care ține) de caravane.
2. II. conducător al unei caravane; participant la o caravană.
3. adept al caravaningului; cel care folosește o caravană de camping.
 

rulotă

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. roulotte)

1. caravană, vehicul sau remorcă care, echipată pentru ședere sau exercitarea unei activități, păstrează în permanență mijloacele de mobilitate care îi permit deplasarea prin tracțiune.
2. automobil sau remorcă amenajată ca locuință.
3. vehicul-remorcă amenajat pentru vânzare sau alte utilizări.
4. casă-~ = casă-remorcă.
5. ~-dormitor = rulotă amenajată ca dormitor.
6. auto~ = rulotă autopropulsată.