coincidență

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. coïncidence)

1. faptul de a coincide; potrivire (întâmplătoare) a două lucruri, evenimente etc.; echivalență, concordanță.

adecvație

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. adéquation, lat. adaequatio)

1. faptul, însușirea de a fi adecvat; adecvare.
2. echivalență perfectă, coincidență reală.
3. (prin ext.) calitatea a ceea ce este adecvat, exactemente adaptat, pentru scopul propus.
4. (antonime) inadecvare, neadecvare.

colimație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. collimation, germ. Kolimation)

1. reglare a instrumentelor optice pentru a realiza coincidența dintre axa lor optică și linia de vizare.

potrivire

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (potrivi)

1. acțiunea de a (se) potrivi și rezultatul ei; potrivit.
2. așezare a unui obiect la locul firesc, indicat sau în cel mai bun loc.
3. aranjare a unui obiect într-o poziție considerată adecvată.
4. modificare a formei unui obiect pentru a-l face să corespundă cerințelor.
5. improvizare.
6. (înv.) împotrivire; asemănare; conformitate.
7. (înv.) egalitate între două sau mai multe ființe, fenomene, cantități, valori etc.
8. (înv.) acord.
9. (pop.) chibzuință; previziune; întâmplare; coincidență.