Dictionar

demagog, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. démagogue)

1. (în Grecia antică) conducător al unei grupări democratice.
2. cel care caută să-și creeze popularitate prin discursuri bombastice, promisiuni mincinoase etc.
 

demagogic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. démagogique)

1. de demagog; pătruns de demagogie.
 

demagogie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. démagogie, gr. demagogia)

1. metodă și atitudine politică de înșelare a maselor prin promisiuni mincinoase, discursuri bombastice etc. pentru a obține popularitate; atitudine de demagog.
 

clientelism

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (it. clientelismo)

1. tendința unui politician sau a unui partid de a-și mări numărul susținătorilor prin demagogie, favoritisme etc.
2. (Roma Antică) relație care unea un patron cu clientul său.
 

demagogic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. démagogique)

1. de demagog; pătruns de demagogie.
 

demagogie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. démagogie, gr. demagogia)

1. metodă și atitudine politică de înșelare a maselor prin promisiuni mincinoase, discursuri bombastice etc. pentru a obține popularitate; atitudine de demagog.
 

electoralism

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. électoralisme)

1. (depreciativ) comportament demagogic, orientare în sens demagogic a politicii unui partid sau guvern în apropierea alegerilor, constând în căutarea obținerii votului alegătorilor prin toate mijloacele.
 

plebicol, -ă

Parte de vorbire:  adj., s.m.  
Etimologie: (fr. plébicole, lat. plebicola)

1. (cel) care flatează, măgulește mulțimea; demagog.
2. (persoană) care caută să placă plebei, poporului; demagog.
 

politicianism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (politician + -ism)

1. activitate politică bazată pe practici imorale și demagogice.