Dictionar

antropofagie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. anthropophagie)

1. faptul, din necesitate sau depravare în societățile evoluate, sau obiceiul tradițional, din societățile primitive, de a mânca carne de om; canibalism.
2. (etnologie) ~ rituală = ~ practicată din motive religioase sau conexe, spre deosebire de canibalismul de subzistență.
 

corupție

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. corruption, lat. corruptio)

1. abatere de la moralitate, de la datorie; depravare, pervertire, venalitate.
 

decadență

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. décadence, lat. decadentia)

1. decădere, declin, regres.
2. corupție, degradare morală, depravare.
 

decădere

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (decădea)

1. declin, regres; degradare morală; depravare.
 

depravațiune

Parte de vorbire:  s.f. (învechit)  
Etimologie: (fr. dépravation, lat. depravatio)

1. acțiunea de a (se) deprava și (mai ales) rezultatul ei; depravare.
2. atitudine și comportament lipsit de simț moral, mai ales în zona vieții sexuale.
3. (înv.) alterare gravă a unui organ (sau altă substanță) care și-a pierdut puterea sau forma inițială.
4. (var.) depravație.
5. (antonime) ameliorare, castitate.
 

perversitate

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. perversité, lat. perversitas)

1. tendință patologică de a săvârși acte imorale agresive.
2. corupție, depravare; imoralitate; perversiune.
3. înclinație spre rău.