Dictionar

alsacian, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. alsacien)

1. adj., s. m. f. (locuitor) din Alsacia.
2. (s. n.) ansamblu de dialecte germanice vorbite în Alsacia.
3. adj. lup ~ (și s. m.) rasă de câini de pază, de talie mare.
 

anglo-saxon, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. anglo-saxon)

1. s. m. f. pl. populații germanice care s-au deplasat de pe continent în Insulele Britanice în sec. V-V
2. adj. care aparține anglo-saxonilor.
3. limbă ~ă = limbă germanică vorbită de anglo-saxoni; engleza veche.
 

conclusum

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. conclusum)

1. decizie a anumitor adunări (diete germanice etc.).
2. notă rezumând dezbateri diplomatice.
 

franciscă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. francisque)

1. toporișcă de război la franci și la alte popoare germanice.
 

germanist, -ă

Parte de vorbire:  s.m.f.  
Etimologie: (fr. germaniste, germ. Germanist)

1. specialist în germanistică.
2. specialist în limbi germanice, literatură sau civilizație germanică.
 

germanistică

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (germ. Germanistik)

1. disciplină care studiază limbile și literaturile germanice.