Dictionar

penitență

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. pénitence, lat. paenitentia, it. penitenza)

1. pedeapsă pe care și-o impune cineva sau pe care i-o dă preotul pentru ispășirea păcatelor; canon.
2. pocăință.
 

impenitență

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. impénitence)

1. lipsit de căință, de remușcări.
 

flagelație

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. flagellation, lat. flagellatio)

1. acțiunea de a biciui sau de a fi biciuit ca pedeapsă sau penitență; flagelare.
2. (prin metonimie) pictură reprezentând flagelarea lui Hristos.
3. perversiune sexuală care constă în practicarea biciuirii pentru a obține satisfacție sexuală; flagelantism.
4. masaj prin loviri scurte cu degetele sau cu palete.
5. (fig.) mustrare aspră.
 

mortifiant, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. mortifiant)

1. care mortifică, chinuie trupul sau sufletul pentru a promova penitență, înălțare spirituală; chinuitor, mortificant.
2. (fig.) care este umilitor, jignitor.
 

penitent, -ă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. pénitent, lat. paenitens)

1. cel care face penitență; pocăit.
 

penintențial, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. pénitentiel, lat. paenitentialis)

1. adj. referitor la penitență.
2. s. n. ritual de penitență, utilizat de confesori.
3. scriere care cuprinde canoane, penitențe.