Dictionar

autobiciui

Parte de vorbire:  vb. refl.  
Etimologie: (auto- + biciui)

1. a se biciui singur.
2. (fig.) a se autocritica într-un mod excesiv; a se autoflagela.
 

autoflagelare

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (autoflagela)

1. acțiunea de a se autoflagela; autoflagelație.
2. obținerea excitației (satisfacției) sexuale prin biciuirea propriului corp.
 

cravașa

Parte de vorbire:  vb. tr.  
Etimologie: (fr. cravacher)

1. a biciui, a lovi un cal cu biciușca, de obicei pentru a-l face să meargă mai repede.
2. a lovi pe cineva cu o biciușcă sau un obiect asemănător.
 

flagela

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. flageller, lat. flagellare)

1. a biciui (în public).
2. (fig.) a ataca prin vorbă, prin scris; a veșteji, a înfiera.
 

flagelator, -oare

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. flagellateur)

1. care flagelează, care administrează o flagelație; care biciuiește.
 

flagelație

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. flagellation, lat. flagellatio)

1. acțiunea de a biciui sau de a fi biciuit ca pedeapsă sau penitență; flagelare.
2. (prin metonimie) pictură reprezentând flagelarea lui Hristos.
3. perversiune sexuală care constă în practicarea biciuirii pentru a obține satisfacție sexuală; flagelantism.
4. masaj prin loviri scurte cu degetele sau cu palete.
5. (fig.) mustrare aspră.
 

lorar

Parte de vorbire:  s.m.  
Etimologie: (lat. lorarius, fr. loraire)

1. (antichitate) cel însărcinat cu biciuirea sclavilor condamnați.
2. (antichitate) sclav însărcinat cu pedepsirea altora, folosind un bici sau o curea de piele.