rezonator, -oare
Parte de vorbire: adj., s.
Etimologie: (fr. résonateur)
Etimologie: (fr. résonateur)
1. adj. care face să sune.
2. organ ~ = organ în formă de pungă, sub coardele vocale superioare la maimuțele antropide și la animale rumegătoare, care amplifică sunetele emise de acestea.
3. (fig.) care oferă o imagine amplificată a realității.
4. s. n. sistem fizic, corp etc. capabil să amplifice oscilații prin rezonanță.
5. dispozitiv care indică existența fenomenului de rezonanță.
6. parte a cavității bucale sau nazale care participă la emiterea sunetelor.