Dictionar

sustragere

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (v. sustrage)

1. acțiunea de a (se) sustrage și rezultatul ei, sustracțiune; furt.
2. folosirea șireteniei sau a fraudei pentru a nu presta un serviciu datorat legal; eschivare.
3. operație inversă a adunării prin care se scade un număr din altul; scădere.
 

CLEPTO-

Parte de vorbire:  prefix  
Etimologie: (fr. clepto-, klepto-, cf. gr. kleptes „hoț”)

1. „furt, sustragere”.
 

evaziune

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. évasion, lat. evasio)

1. evadare.
2. sustragere de la anumite obligații.
3. ~ fiscală = sustragere de la obligațiile fiscale.
 

recuzație

Parte de vorbire:  s.f. (înv.)  
Etimologie: (fr. récusation, lat. recusatio)

1. acțiunea de a (se) recuza și rezultatul ei; recuzare.
2. acțiunea de a refuza un judecător, expert etc. suspectat de părtinire.
3. sustragere de la ceva.
4. (var.) recuzațiune.
 

sustracțiune

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. soustraction)

1. acțiunea de sustragere, furt, eschivare.
2. infracțiunea de a scoate o piesă dintr-un dosar.
3. ~ de minor = ridicare ilegală a unui minor de la persoana care exercită autoritatea părintească.
 

eschivare

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (vb. eschiva)

1. acțiunea de a se eschiva și rezultatul ei; eschivat.
2. evitare a unei dificultăți; sustragere de la îndeplinirea unei obligații.
3. evitare a unei lovituri a adversarului printr-o eschivă.
4. retragere pe furiș.
 

dijmuire

Parte de vorbire:  s.f. (învechit)  
Etimologie: (dijmui)

1. acțiunea de a dijmui și rezultatul ei; (înv.) dijmuială, (înv.) dijmuit.
2. strângere a dijmei; încasare a taxei.
3. însușire abuzivă; sustragere, furt.
4. (fig.) (cu referire la epidemie) decimare.
5. (var.) (înv.) dicimuire.