Dictionar

telegramă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. télégramme)

1. comunicare transmisă cu ajutorul (radio)telegrafului; formularul pe care este transcrisă.
2. (enigmistică) anagramă mai complexă, pentru a cărei rezolvare se ține seama de aceleași reguli ca la cartea de vizită.
 

fototelegramă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. phototélégramme)

1. probă obținută la fototelegraf.
 

radiotelegramă

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. radiotélégramme)

1. telegramă transmisă prin radiotelegrafie; radiogramă.
 

autogramă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. autogramme)

1. telegramă pentru automobiliști, afișată la stațiile de benzină.
 

cablogramă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. câblogramme)

1. telegramă transmisă prin cablu submarin.
 

cifrogramă

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (it. cifrogramma)

1. mesaj sau text cifrat transmis sub formă de telegramă; telegramă cifrată.
 

depeșă

Parte de vorbire:  s.f. (desuet)  
Etimologie: (fr. dépêche)

1. corespondență oficială transmisă sau primită de o persoană publică.
2. comunicare oficială sau privată transmisă prin mijloacele cele mai rapide.
3. comunicarea transmisă prin telegraf; telegramă.
 

destinatar, -ă

Parte de vorbire:  s.m.f.  
Etimologie: (fr. destinataire)

1. persoană căreia îi este destinat un lucru.
2. persoană căreia i se adresează o scrisoare, o telegramă, un colet etc.; (înv.) adresant.
3. (anton.) destinator.
 

fonogramă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. phonogramme)

1. înregistrare a sunetelor cu mijloace electrice, mecanice etc.
2. telegramă telefonată.