Dictionar

fenotip

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. phénotype)

1. (biol.) totalitatea însușirilor și caracterelor vizibile ale unui organism, rezultat al interacțiunii dintre genotip și mediu.
 

fenotip

Parte de vorbire:  Traducere  
Etimologie:

1. LAT phaenotypus
2. FR phénotype
3. EN phenotype
4. DE Phänotyp
5. RU фенотип
6. HU külső bélyegekben mutatkozó eltérés, fenotípus
 

ecofenotip

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (eco2- + fenotip)

1. modificare fenotipică determinată de mediul înconjurător.
 

acomodare

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (acomoda)

1. acțiunea de a se acomoda; acomodație.
2. ~ vizuală = modificare spontană a curburii cristalinului.
3. (biol.) adaptare individuală care nu afectează decât fenotipul.
4. (lingv.) asimilație parțială între două sunete în contact direct.
 

clină

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (it. clina, lat. clino)

1. suprafață de teren cu înclinație domoală.
2. (biol.) modificare gradată și continuă a frecvenței genotipurilor ori fenotipurilor într-o populație în funcție de schimbarea condițiilor de mediu.
 

codominanță

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. codominance)

1. manifestare fenotipică diferită a două gene alelice situate în loci omologi.
 

complementație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. complémentation)

1. (biol.) restabilire a fenotipului primar, consecutivă unei unități apărute într-o genă.
 

criptomer, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. cryptomère)

1. (biol.) (despre un caracter) condiționat de o mutație recesivă.
2. (despre o genă) cu efecte fenotipice necunoscute.
 

criptomerie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. cryptomérie)

1. prezența unor caractere ereditare latente, care nu pot fi recunoscute sub aspect fenotipic.