Dictionar

balistă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. balista, fr. baliste)

1. (în antichitate) mașină de război pentru aruncarea de bolovani, sulițe, proiectile etc. asupra dușmanului; catapultă.
2. balestră.
 

arcubalistă

Parte de vorbire:  s.f. (înv.)  
Etimologie: (lat. arcuballista)

1. (istorie) arbaletă sau, eventual, o armă de mână cu torsiune.
 

manubalistă

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (lat. manuballista, cf. lat. manus „mână” + balista, ballista „balistă”)

1. balistă portabilă, de mână, folosită în Antichitate de legiunile romane.
2. armă asemănătoare cu arbaleta.
 

arbaletă

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. arbalète)

1. armă din evul mediu constând dintr-un arc montat pe un suport, care servea la aruncat săgeți sau proiectile; (înv.) arbalestră, (înv.) arcubalistă.
2. armă folosită la vânătoarea sub apă.
 

balestră

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (it. balestra)

1. balistă.
2. salt, fandare la scrimă.
 

manubalistă

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (lat. manuballista, cf. lat. manus „mână” + balista, ballista „balistă”)

1. balistă portabilă, de mână, folosită în Antichitate de legiunile romane.
2. armă asemănătoare cu arbaleta.
 

periact

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. périacle, gr. periaktos)

1. balistă mobilă.
2. mașină care permitea schimbarea decorurilor în teatrul antic grec.
 

arbalestră

Parte de vorbire:  s.f. (înv.)  
Etimologie: (fr. arbalèstre)

1. armă de aruncat săgeți sau proiectile, asemănătoare cu un arc orizontal; arbaletă, (înv.) arcubalistă.