Dictionar

atesta

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. attester, lat. attestari)

1. a dovedi, a confirma.
2. a exista, a figura într-un text.
3. a confirma pe cineva într-o anumită funcție sau calitate.
 

atestat

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (germ. Attestat)

1. document oficial care atestă ceva; diplomă, certificat de studii.
 

atestație

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (cf. fr. attestation, it. attestazione)

1. acțiunea de a atesta ceva verbal sau în scris; atestare.
2. documentul în sine care atestă ceva; certificat, adeverință.
3. (var.) (înv.) atestațiune.
4. (antonime) contestație, contestare.
 

asterisc

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. astérisque, gr. asteriskos)

1. semn tipografic (*), care, pus într-un text, indică prezența unei note la subsol sau, înaintea unor elemente lexicale, faptul că sunt neatestate.
 

atestat

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (germ. Attestat)

1. document oficial care atestă ceva; diplomă, certificat de studii.
 

atestație

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (cf. fr. attestation, it. attestazione)

1. acțiunea de a atesta ceva verbal sau în scris; atestare.
2. documentul în sine care atestă ceva; certificat, adeverință.
3. (var.) (înv.) atestațiune.
4. (antonime) contestație, contestare.
 

buletin

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. bulletin)

1. act, livret oficial care atestă identitatea unei persoane.
2. adeverință prin care se consemnează ceva.
3. scurtă comunicare oficială cuprinzând informații de actualitate.
4. periodic editat de o instituție specializată: referate, studii și informații dintr-un anumit domeniu; publicație periodică oficială care cuprinde legi, decrete, decizii etc.
5. ~ de vot = imprimat cu numele candidaților la o alegere.
 

certificat

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. certificat, lat. certificatum)

1. act oficial prin care se certifică, se atestă ceva.
 

chitanță

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. quittance)

1. înscris prin care se atestă primirea unor sume de bani.