Dictionar

iuțeală

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (iuți + -eală)

1. caracterul a ceea ce este iute, grabă cu care se mișcă cineva sau ceva; viteză (mare); repeziciune.
2. gust înțepător, pișcător, picant; iuțime.
3. mânie; violență.
4. (loc. adv.) cu ~a fulgerului = extrem de repede, fulgerător.
 

alert, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. alerte)

1. care este vigilent, atentiv.
2. care este prompt, agil și suplu; vioi, iute, sprinten.
 

celeritate

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. célérité, lat. celeritas)

1. iuțeală, repeziciune, viteză.
2. viteza de propagare a undei, a perturbației printr-un mediu fluid în repaus.
 

curry

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. curry)

1. mâncare foarte cpndimentată din ardei iute, piper și alte ingrediente.
 

expeditiv, -ă

Parte de vorbire:  adj. (adesea adv.)  
Etimologie: (fr. expéditif)

1. (despre oameni) care rezolvă lucrurile repede și ușor, fără să stea mult pe gânduri; iute, prompt.
2. (prin ext.) (despre un lucru, mijloc folosit etc.) care permite realizarea rapidă, eficientă.
3. (despre oameni) care tratează superficial lucrurile.
4. (despre fenomene, procese etc.) care se produce cu repeziciune.
5. (var.) (înv.) espeditiv.
 

foxterier

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. fox-terrier)

1. câine de casă, puternic și iute, cu urechile scurte și cu picioarele drepte, bun vânător de vulpi; fox.
 

fugos, -oasă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. fougueux)

1. cu o fire iute; aprig, impetuos.