detonație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. détonation)

1. zgomot produs de o explozie; detunătură.
2. ardere extrem de rapidă a unei substanțe într-un spațiu închis, însoțită de o degajare instantanee de gaze și de un zgomot caracteristic.

detonabil, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (it. detonabile)

1. care poate detona, care poate produce detonație; care poate să producă o explozie; detonant.

detonant, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. détonant)

1. care poate produce detonație; detonabil.
2. care poate iniția detonația unui exploziv.

detonator

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. détonateur)

1. agent chimic sau mecanic care poate produce detonația unui exploziv.
2. exploziv capabil să producă prin detonație o undă de șoc puternică.
3. dispozitiv care creează o undă de șoc.

explozie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. explosion, lat. explosio)

1. reacție fizico-chimică foarte rapidă, violentă, însoțită de degajare mare de energie, provocată de descompunerea unei substanțe explozive; detonație.
2. ~ vulcanică = ieșire bruscă a lavei, a bombelor vulcanice și gazelor unui vulcan.
3. (impr.) ardere a amestecului de carburant și de aer din cilindrul unui motor cu ardere internă.
4. trecere bruscă a unui fenomen de la vechea lui calitate la una nouă, prin distrugerea calității vechi.
5. (fig.) izbucnire violentă a unui fenomen, a unui sentiment etc.
6. creștere (bruscă) a unei populații, a cantității de informație etc.
7. a doua fază a articulării unei consoane oclusive, deschiderea bruscă a organului fonator și ieșirea aerului oprit de organe în actul imploziei.
8. (jaz) punctare foarte puternică executată la baterie.