Dictionar

fecund, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. fécond, lat. fecundus)

1. care se înmulțește repede; prolific; fertil.
2. (fig.) rodnic, productiv, bogat.
3. (fig.) care scrie, compune, produce mult.
 

fecunda

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. féconder, lat. fecundare)

1. a face fecund; a provoca fecundația.
 

fecundabil, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. fécondable)

1. care poate fi fecundat.
 

fecundație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. fécondation)

1. fuziune a gameților în urma căreia ia naștere un zigot.
 
 

fecundator, -oare

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. fécondateur)

1. capabil de a fecunda.
 

acrogamie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. acrogamie)

1. fecundație la angiosperme cu tubul polinic pătruns în sacul embrionar; șalazogamie.
 

agam, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. agame)

1. capabil a se înmulți fără fecundație; asexuat.
 

agamic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (lat. agamicus)

1. care nu produce gameți.
2. rezultat fără proces de fecundație.
3. rezultat pe cale asexuată; partenogenetic.
 

agamie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. agamie, lat. agamia)

1. (biol.) înmulțire asexuată care nu implică fecundație.
2. lipsă a unui regim juridic privind căsătoria în societatea primitivă.
 

agamospermie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. agamospermie)

1. (biol.) tip de reproducere în care embrionii și semințele se formează fără fecundație (ex. apomixie).