zigot

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. zygote)

1. celulă din fuziunea a doi gameți haploizi; ou fecundat; zigospor.

zigot

Parte de vorbire:  Traducere  
Etimologie:

1. LAT zygota
2. FR zygote
3. EN zygote
4. DE Zygote; Urzelle
5. RU зиrотa
6. HU zigóta, megtermékenyített petesejt, csírasejt; két haploid sejtből ivaros szaporodás során jön létre

alozigot

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. allozygote)

1. homozigot al unei gene recesive.

autozigot

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (auto1- + zigot)

1. (biol.) organism care prezintă o pereche de celule provenind de la un strămoș comun.

azigot

Parte de vorbire:  Traducere  
Etimologie:

1. LAT azygota
2. FR azygote
3. EN azygote
4. DE Azygote
5. RU aзиrотa
6. HU azigóta, megtermékenyítés nélkül létrejött zigóta

azigot

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. azygote)

1. zigot haploid rezultat prin partenogeneză.

cenozigot

Parte de vorbire:  Traducere  
Etimologie:

1. LAT coenozygota
2. FR cénozygote
3. EN coenozygote
4. DE Zönozygote
5. RU ценозиrотa
6. HU cönozigóta, cönogaméták összeegyesülésének eredménye

heterozigot

Parte de vorbire:  Traducere  
Etimologie:

1. LAT heterozygota
2. FR hétérozygote
3. EN heterozygote
4. DE Heterozygote
5. RU rетерозиrотa
6. HU heterozigóta, különböző eredetű gaméták egyesüléséből létrejött zigóta

alozigot

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. allozygote)

1. homozigot al unei gene recesive.

azigot

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. azygote)

1. zigot haploid rezultat prin partenogeneză.

biovular, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. biovulaire)

1. (biol.) care provine din două ouă diferite; bivitelin, dizigot.
2. (med.) sarcină ~ă = sarcină în care două ovule sunt fertilizate de doi spermatozoizi diferiți.

blastomer

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. blastomère)

1. celulă din segmentarea zigotului în prima fază.

clivaj

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. clivage)

1. proprietatea unor minerale sau roci de a cliva.
2. divizare a zigotului în blastomere.
3. (psih.) scindarea persoanei sau coexistența unor grupuri asociative distincte.
4. (fig.) separare; fisură.

conjugare

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (conjuga)

1. acțiunea de a (se) conjuga.
2. flexiunea verbului.
3. fiecare dintre categoriile în care se împart verbele după terminația infinitivului.
4. îmbinare, unire.
5. mod de înmulțire sexuală în care prin fuzionarea a doi gameți rezultă zigotul.
6. împerechere a cromozomilor în cursul meiozei.