Dictionar

discord 1

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (it. discordo)

1. poezie lirică medievală provensală, cu o structură neregulată prin diversitatea strofelor sau chiar a limbilor.
 

discord 2, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. discord)

1. (despre instrumente muzicale) care nu este acordat, discordat.
2. lipsit de armonie.
 

discorda

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. discorder, lat. discordare)

1. intr. a nu concorda, a nu se potrivi.
2. a fi discordant.
3. tr. a relaxa.
4. refl. (despre instrumente muzicale cu coarde) a se dezacorda.
 

discordant, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. discordant)

1. care distonează; nepotrivit; strident.
 

discordanță

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. discordance)

1. lipsă de armonie.
2. nepotrivire, dezacord.
3. (geol.) dispoziție neparalelă a unor straturi noi față de altele mai vechi.
 

discordie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat., it. discordia)

1. dezbinare, neînțelegere, dezacord; (p. ext.) vrajbă, ceartă.
 

anacronie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (an1- + acronie)

1. discordanță între timpul real al desfășurării evenimentelor și cronologia ideală a narării lor.
 

cacofonie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. cacophonie, gr. kakophonie)

1. întâlnire de sunete discordante, neplăcute auzului; asociere de cuvinte care redau imagini, fapte neplăcute; cacofonism.
 

discord 2, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. discord)

1. (despre instrumente muzicale) care nu este acordat, discordat.
2. lipsit de armonie.
 

discorda

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. discorder, lat. discordare)

1. intr. a nu concorda, a nu se potrivi.
2. a fi discordant.
3. tr. a relaxa.
4. refl. (despre instrumente muzicale cu coarde) a se dezacorda.
 

discrepant, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (it. discrepante)

1. care nu se potrivește; care arată discrepanță.
2. care nu concordă cu ceea ce alții cred, judecă sau afirmă.
3. care prezintă aspecte discordante, divergente.
 

disensiune

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. dissension, lat. dissensio)

1. discordie, neînțelegere cauzată de nepotrivirea de interese, de păreri etc.; dezacord.