Dictionar

reamintire

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (reaminti)

1. acțiunea de a(-și) reaminti și rezultatul ei.
2. aducere aminte din nou; rechemare, revenire a unei amintiri; rememorare.
 

reamintit, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (reaminti)

1. care a fost rememorat, readus în memorie.
2. care a fost menționat din nou.
 

anamneză

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. anamnèse, gr. anamnesis)

1. (la Platon) explicare a cunoașterii prin reamintirea ideilor pe care sufletul le-ar fi contemplat într-o existență anterioară.
2. rugăciune care se face în timpul unei mise la catolici.
3. totalitatea antecedentelor unei boli, obținute de medic prin interogarea bolnavului.
 

evoca

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. évoquer, lat. evocare)

1. a reaminti, a reînvia; a descrie în mod sugestiv.
 

redeștepta

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (după fr. réveiller)

1. tr., refl. a (se) deștepta din nou, a readuce (în simțiri), a-și reveni în fire.
2. (fig.) a (se) stârni din nou, a reizbucni.
3. tr. a reaminti, a evoca.
 

rememora

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. remémorer)

1. a-și aduce din nou în memorie; a-și reaminti.
 

poftorit, -ă

Parte de vorbire:  adj. (înv.)  
Etimologie: (v. poftori)

1. reamintit; reînnoit; repetat.
 

reamintire

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (reaminti)

1. acțiunea de a(-și) reaminti și rezultatul ei.
2. aducere aminte din nou; rechemare, revenire a unei amintiri; rememorare.