deșteptăciune
Parte de vorbire: s.f.
Etimologie: (deștept + -ăciune)
Etimologie: (deștept + -ăciune)
1. facultatea de a înțelege ușor și profund fenomenele, lucrurile; însușirea de a fi deștept; inteligență.
2. (adesea ironic) faptă sau vorbă de om deștept.