Dictionar

ruina

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. ruiner, lat. ruinare)

1. a (se) dărăpăna, a (se) nărui, a (se) surpa.
2. (fig.) a-și pierde, a face pe cineva să-și piardă averea; a sărăci.
3. (fig.) a(-și) distruge sănătatea.
 

ruină

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. ruine, lat. ruina)

1. ceea ce a rămas dintr-o construcție dărăpănată.
2. (fig.) pierdere a averii; distrugere, dezastru.
 

ruiniform, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. ruiniforme)

1. (despre relief) cu aspect de ruine, rezultând prin dezagregarea rocilor dure.
 

ruinos, -oasă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. ruineux)

1. care ruinează; care provoacă ruina; ruinător.
 

asasinat

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. assassinat, it. assassinato)

1. acțiunea de a asasina, de a provoca intenționat moartea cuiva; omor cu premeditare.
2. (fig.) acțiune profund dăunătoare; distrugere, ruină morală.
 

asiduitate

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. assiduité, lat. assiduitas)

1. stăruință, sârguință.
2. perseverență, insistență.
 

atefobie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (engl. atephobia)

1. teamă patologică de ruine, de dărâmături.
 

colaps 2

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. collapse)

1. prăbușire a unei construcții; (p. ext.) prăbușire (economică etc.); ruină, faliment.
2. (tehn.) deformare, spargere a pereților.
3. dezlipire internă care poate surveni în timpul uscării lemnului.
4. ~ gravitațional = prăbușire gravitațională.
 

decava

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. décaver)

1. tr., refl. (fam.) a pierde sau a face să-și piardă toți banii, a (se) ruina (la jocul de cărți).
 

degringoladă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. dégringolade)

1. prăbușire, rostogolire.
2. (fam.) decădere, ruinare progresivă, degradare.