anticipație

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. anticipation, lat. anticipatio)

1. acțiunea de a anticipa; anticipare.
2. acțiunea de a face sau de a proiecta ceva înainte de o anumită dată (fixată).
3. prognoza unei fapte, acțiuni etc. din viitor, pe baza datelor furnizate de prezent.
4. cu ~ = înainte de termenul stabilit.
5. literatură de ~ = literatură a cărei acțiune se petrece în lumea viitorului.
6. (muz.) sunet care apare înaintea acordului căruia îi aparține.
7. (var.) (înv.) anticipațiune.

acont

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (it. acconto)

1. parte dintr-o sumă datorată care se plătește cu anticipație.

agenție

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (it. agenzia)

1. reprezentanță a unei instituții sau întreprinderi.
2. ~ telegrafică (sau de presă) = instituție specializată care primește și transmite presei știri și informații; ~ de bilete = birou unde se vând bilete pentru spectacole, concerte etc.; ~ de voiaj = birou unde se vând cu anticipație biletele de călătorie.

anticipare

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (anticipa)

1. faptul de a anticipa; anticipație.
2. (lingv.) pronunțare anticipată a unui sunet din silaba următoare.

anticipat

Parte de vorbire:  adv.  
Etimologie: (fr. anticipé)

1. cu anticipație.

anticipativ, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. anticipatif)

1. care anticipează (ce urmează); cu caracter de anticipație; anticipator.

avans

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. avance)

1. sumă de bani plătită cu anticipație.
2. în ~ = mai înainte de timpul sau distanța prevăzută.
3. interval de timp, distanță, spațiu cu care cineva sau ceva se află înaintea altcuiva.
4. ~ la aprindere = avans cu care se produce aprinderea combustibilului în camera de ardere a unui motor.
5. (pl.) primele demersuri pentru încheierea unei afaceri, pentru o înțelegere, pentru înfiriparea unei legături.