Dictionar

blindaj

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. blindage)

1. cuirasă de oțel la protecția navelor, a tancurilor, avioanelor împotriva proiectilelor.
2. element de construcție servind ca mijloc de protecție a unor piese sau sisteme tehnice.
 

ambrazură

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. embrasure)

1. deschizătură în peretele unei fortificații, într-un blindaj, care permite tragerea cu armele de foc.
2. deschizătură redusă într-un zid, în care se montează o ușă sau o fereastră.
 

antecuirasă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (după fr. avant-cuirasse)

1. blindaj inelar care protejează calota mobilă a turelelor, montat în construcția de zidărie sau beton a unei fortificații.
 

blinda

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. blinder)

1. tr. a acoperi cu blindaj.
2. refl. (fam.) a se îmbrăca suplimentar, împotriva frigului, a umezelii etc.
 

blindat, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (blinda)

1. adj. cu blindaj.
2. (fam.) îmbrăcat peste măsură.
3. s. n. autovehicul de luptă prevăzut cu blindaj; tanc.
4. (pl.) trupe dotate cu asemenea mijloace.
 

cuirasă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. cuirasse)

1. armătură din plăci de oțel cu care se blindează navele de război; blindaj.
2. armură de oțel care protejează pieptul și spatele, folosită mai ales în evul mediu; platoșă.
 

tanchetă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. tanquette)

1. tanc mic, cu blindaj ușor.