Dictionar

exclusiv, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. exclusif, lat. exclusivus)

1. adj. (despre noțiuni abstracte) care se exclud unul pe altul; incompatibil cu altceva.
2. referitor la un singur lucru.
3. adv. cu excluderea altor posibilități, în afară de.
4. numai.
 

esclusivitate

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. exclusivité)

1. situația, calitatea a ceea ce este exclusiv.
2. drept exclusiv de a vinde, de a publica o carte etc.
3. în ~ = cu excluderea tuturor celorlalți.
 

privativ, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. privatif, lat. privativus)

1. care privează pe cineva de ceva; care arată o privațiune.
2. (despre afixe) care exprimă lipsa, excluderea.
 

sorit

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. sorite, lat. sorites)

1. polisilogism, prin excluderea concluziilor intermediare, care în polisilogismele inițiale îndeplineau rolul uneia dintre premise.
 

exclusivamente

Parte de vorbire:  adv. (învechit)  
Etimologie: (fr. exclusivement)

1. excluzând orice altceva.
2. într-un mod exclusiv, absolut.
3. unicamente, cu excluderea tuturor celorlalte.
4. numai (și numai).
5. mai ales.
6. (var.) esclusivamente, exclusivemente.