Dictionar

accident

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. accident, lat. accidens)

1. s. n. eveniment întâmplător și neprevăzut, cu consecințe dăunătoare.
2. ridicătură, adâncitură a unui teren.
3. însușire a unui lucru, fenomen nelegată de esența lui.
4. ~ fonetic = modificare fonetică întâmplătoare (asimilația, epenteza, metateza).
5. s. m. alterație.
 

anaptixă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. anaptyxe)

1. modificare fonetică constând în introducerea unei vocale între două consoane într-un cuvânt.
 

asibilație

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. assibilation)

1. (lingvistică) modificarea fonetică a unei consoane rezultând o sibilantă (consoană siflantă); asibilare.
2. (var.) (înv.) asibilațiune.
 

chimograf

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. kimographe)

1. aparat pentru înregistrarea anumitor fenomene fiziologice.
2. aparat în fonetica experimentală pentru înregistrarea sunetelor vorbirii.
 

delabializa

Parte de vorbire:  vb. tr.  
Etimologie: (fr. délabialiser)

1. (fonetică) a face să devină nelabial; a suprima labializarea unui fonem.
2. (antonim) a labializa.
 

diacritic

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. diacritique, gr. diakritikos)

1. semn ~ = semn grafic care modifică valoarea fonetică a unei litere.