Dictionar

bormașină

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (germ. Bohrmaschine)

1. mașină care face posibilă găurirea unui material dur (metal, piatră etc.) cu ajutorul unui burghiu.
2. (var.) (s.n.) bormașin.
 

carie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. carie, lat. caries)

1. boală a dinților prin măcinare lentă și progresivă a smalțului și a dentinei.
2. supurație interstițială a țesutului osos.
3. defect superficial al pieselor turnate, sub forma unor canale cu margini neregulate.
4. degradare a lemnului prin găurire și măcinare de către cari.
 

mandrin

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. mandrin)

1. piesă ascuțită folosită la găurirea tablei metalice; dorn, priboi.
2. unealtă calibrată pentru lărgirea sau formarea găurilor din piese tubulare sau inelare.
3. sârmă care se așază înăuntrul instrumentelor găunoase (ace, trocare etc.) pentru a împiedica astuparea lor.
 

sabordaj

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. sabordage)

1. sabordare.
2. găurire a corpului unei nave scufundate pentru a scoate încărcătura la suprafață.
 

suflai

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (sufla + -ai)

1. aparat dintr-o cameră de amestec și o țeavă care conduce o vână de gaz sub presiune, pentru executarea sudurii, tăierea metalelor, găurire etc.
2. instalație rudimentară de aerisire, folosită la săparea puțurilor adânci sau în cazul degajării unor gaze nocive.
 

terebrație

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. térébration)

1. acțiunea de a găuri cu un sfredel; perforație, sfredelire, găurire.
2. (tehnol.) acțiunea de perforare a unui copac pentru a extrage guma, rășina etc.
3. (var.) terebrațiune.