Dictionar

anteislamic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. antéislamique)

1. care precede islamul, civilizația islamică sau religia islamică; preislamic.
 

fundamentalist, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (fr. fondamentaliste)

1. I. care se referă la fundamentalism.
2. referitor la fundamente, la revenirea la elementele de bază.
3. (protestantism) care apără o interpretare literală a textelor sacre.
4. II. adept al fundamentalismului.
5. cel care reduce religia la interpretarea strictă a textelor de bază sau originale.
6. extremist de factură religioasă, cu precădere islamică, fanatic.
 

musulman, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (fr. musulman)

1. I. referitor la religia stabilită de Mahomed; mahomedan.
2. care pretinde că este de religie islamică, care practică această religie.
3. II. adept al religiei stabilite de Mahomed; mahomedan, (prin restr.) turc.
 

panislamism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. panislamisme)

1. doctrină politico-religioasă care preconizează unirea tuturor popoarelor de religie islamică.
 

sufist, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (fr. soufiste, arab. صوفي, sufyy „[om îmbrăcat] în lână”)

1. I. referitor la sufism, propriu sufismului.
2. care practică sufismul (doctrina mistică islamică care pledează pentru un tip de experiență spirituală în timpul căreia ființa umană se poate identifica cumva cu divinitatea).
3. II. adept al sufismului.
4. cel care practică sufismul.
 

taliban

Parte de vorbire:  I. s.m., II. adj.  
Etimologie: (cf. fr. taliban; plural în lb. paștu pt. taleb „student”)

1. I. (în general) student la teologie islamică.
2. (în Afghanistan) membru al unei mișcări islamice fundamentaliste și armate; militant fundamentalist sunnit.
3. (fig.; depr.) persoană (extrem de) conservatoare.
4. II. referitor la fundamentaliștii sunniți.