izomerie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. isomérie)

1. proprietate a unor substanțe cu aceeași formulă moleculară de a avea însușiri fizice și chimice deosebite, datorită modului diferit de dispunere a atomilor în moleculă.
2. însușire a nucleelor atomice ale aceluiași element chimic de a avea stări de energie și, deci, proprietăți radioactive diferite.
3. (bot.) egalitate a segmentelor analoage ale organelor aceleiași specii.
4. influență egală a factorilor ereditari.

stereoizomerie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. stéréo-isomérie)

1. izomerie determinată de așezarea diferită în spațiu a atomilor din moleculă.

desmotropie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. desmotropie)

1. izomerie dinamică în care formele izomere sunt în echilibru, putând fi izolate și puse în evidență.

electromerie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. électrométrie)

1. izomerie prezentată de doi compuși chimici care diferă numai prin distribuția electronilor.

epimerie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. épimérie)

1. stereoizomerie prezentată de epimeri.

izomer, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. isomère)

1. (substanță, organ vegetal) care prezintă izomerie.

metamerie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. métamérie)

1. diviziune primitivă a mezodermului în metameri.
2. izomerie a doi compuși chimici, care se deduc reciproc unul din altul printr-o transpoziție; metamerism.

stereoizomerie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. stéréo-isomérie)

1. izomerie determinată de așezarea diferită în spațiu a atomilor din moleculă.