Dictionar

armonic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. harmonique, lat. harmonicus, gr. harmonikos)

1. bazat pe principiile armoniei; armonios.
2. sunete ~ce (și s. f.) = sunete de diferite înălțimi, a căror frecvență reprezintă un multiplu întreg al unei frecvențe fundamentale; oscilație ~ă = oscilație a unei mărimi care variază periodic după anumite legi; (mat.) diviziune ~ă = ansamblu de patru puncte coliniare, din care două împart segmentul celorlalte două în același raport.
 

coliniaritate

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (it. collinearità, fr. colinéarité)

1. calitate a mai multor puncte de a fi coliniare.
2. starea vectorilor care sunt coliniari.
 

echilater, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. équilatère)

1. (despre figuri geometrice) cu elemente liniare congruente.
2. con ~ = con circular drept care are generatoarea congruentă cu diametrul bazei; hiperbolă ~ă = hiperbolă cu asimptotele perpendiculare.
 

frezie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. freesia, germ. Freesie)

1. plantă floricolă de seră, originară din Africa de Nord, cu frunze liniare ce se îmbracă una pe alta și cu inflorescențe în formă de cime.
 

montbreția

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. montbretia)

1. plantă erbacee bulboasă din Africa de Sud, cu frunze liniare și flori roșii și portocalii, în spice.
 

omotetie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. homothétie)

1. (mat.) transformare geometrică în care punctele corespondente sunt coliniare cu un punct fix (centru), distanța față de el crescând sau reducându-se în raport constant.