Dictionar

mintal, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. mental, lat. mentalis)

1. referitor la minte; care se face în minte.
2. debil ~ = persoană deficitară din punctul de vedere al intelectului.
3. alienație ~ă = nebunie.
4. (var.) mental.
 

abalienare

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (ab- + alienare, cf. engl. abalienation, fr. abaliénation, lat. abalienatio)

1. (med.) pierdere sau diminuare marcată și evidentă a facultăților mintale; alienație.
 

acromanie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. acromanie)

1. grad extrem de alienație mintală.
 

alienat, -ă

Parte de vorbire:  adj., s. m. f.  
Etimologie: (fr. aliéné, lat. alienatus)

1. (suferind) de alienație mintală.
 

alienist, -ă

Parte de vorbire:  s.m.f.  
Etimologie: (fr. aliéniste)

1. medic specializat în tratamentul bolilor mintale; psihiatru.
 

amenție

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (germ. Amentia)

1. stare amentivă; tulburare mintală.
 

amoc

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr., engl. amok)

1. boală mintală tropicală, provocată de abuzul de stupefiante, excitante etc., manifestată prin tendință la fugă și impulsuri criminale.
2. (fig.) izbucnire violentă, furie inexplicabilă.
3. (var.) amok.