Dictionar

antireformist, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (engl. antireformist)

1. împotriva reformismului; contrareformist.
2. care se opune reformelor.
3. (antonim) reformist.
 

contrareformă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. contre-réforme)

1. mișcare de opresiune sângeroasă întreprinsă în sec. XVI de biserica catolică împotriva Reformei.
 

etatism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. étatisme)

1. teorie care cere statului să realizeze reformele recunoscute ca necesare.
2. doctrină politică potrivită căreia statul trebuie să intervină direct în viața economică și socială.
 

fabian, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (engl. fabian, fr. fabien)

1. I. care aderă la fabianism (doctrină a Societății Fabiene din Anglia de la sfârșitul secolului 19, care preconiza trecerea treptată, pe calea reformelor, de la capitalism la socialism).
2. II. adept al fabianismului.
3. membru al Societății Fabiene.
 

fabianism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (engl. fabianism, fr. fabianisme)

1. doctrină a unei organizații reformiste din Anglia, care preconiza trecerea treptată de la capitalism la socialism pe calea reformelor de stat.
 

iezuit

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. jésuite, germ. Jesuit)

1. membru al unui ordin de călugări catolici, creat în 1534 de călugărul sp. Ignațiu de Loyola pentru combaterea Reformei și întărirea puterii papale.
2. (fig.) om ipocrit, intrigant, viclean, perfid.