Dictionar

schismă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. schisme, lat. schisma, gr. skhisma)

1. separare formală a unui grup de credincioși de o comunitate religioasă.
2. dezbinare, neînțelegere, ruptură provocată de o deosebire de păreri; sciziune.
 

schismatic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (lat. schismaticus, fr. schismatique)

1. (cel) care s-a separat de comunitatea unei biserici.
 

conciliabul

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. conciliabule, lat. conciliabulum)

1. consfătuire secretă între persoane care plănuiesc ceva (nepermis).
2. reuniune a prelaților schismatici.
 

donatism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. donatisme

1. schismă inițiată în sec. IV de episcopul Donatus, la Cartagina, care separa biserica africană, cerând supunerea la canoane grele a creștinilor ce își renegaseră credința în timpul persecuțiilor religioase.
 

donatist, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (fr. donatiste)

1. I. referitor la donatism (doctrina eretică a episcopului Donatus, care a provocat o schismă în Biserica Africii în secolul al IV-lea).
2. II. adept al donatismului.
3. persoană care aderă la donatism.
 

uniat, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. uniate)

1. membru al unei biserici creștine orientale care după marea schismă s-a reunit cu biserca catolică.
 

uniatism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. uniatisme)

1. formulă în biserica romano-catolică, după marea schismă din 1054, pentru reunirea altor biserici cu ea pe baza anumitor concesii dogmatice și a unei autonomii față de Vatican.
 

conciliabil, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.n.  
Etimologie: (I. fr. fr conciliable, II. lat. conciliabulum)

1. I. care se poate împăca ușor; care poate fi conciliat.
2. care nu cuprinde nici o contrazicere.
3. (anton.) inconciliabil, ireconciliabil.
4. II. consfătuire (secretă) în care se plănuiește ceva (abuziv).
5. adunare de (preoți) schismatici.