Dictionar

violoncel

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. violoncelle, it. violoncello)

1. instrument muzical cu coarde și arcuș, din familia violinei, mult mai mare și cu un timbru mai grav; cello.
 

violoncelist, -ă

Parte de vorbire:  s.m.f.  
Etimologie: (fr. violoncelliste, it. violoncellista)

1. muzician care cântă la violoncel.
 

arpegione

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (it. arpeggione)

1. inv. vechi instrument cu coarde și arcuș, asemănător cu chitara, de mărimea violoncelului.
 

cello

Parte de vorbire:  s.n. (italienism)  
Etimologie: (it. cello)

1. instrument muzical asemănător cu vioara, dar de dimensiuni mult mai mari și cu un timbru mai grav, pe care muzicianul îl ține vertical între picioare și ale cărui corzi le freacă cu un arcuș; violoncel.
 

daumen

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (germ. Daumen)

1. sunet prin apăsarea pe coardă cu degetul mare în pozițiile înalte, la violoncel și contrabas.
 

gamba

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (it. /viola da/ gamba)

1. (muz.) viola da ~ = violă ținută pe picior, din care s-au dezvoltat ulterior violoncelul și contrabasul.
 

Stradivarius

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (din Stradivarius, latinizarea numelui lui Antonio Stradivari (1644-1737), lutier faimos din Cremona; fr. stradivarius)

1. vioară, violă sau violoncel fabricate de Antonio Stradivarius sau asemănătoare acestora.
2. (prin ext.) simbol de excelență.
 

violoncelist, -ă

Parte de vorbire:  s.m.f.  
Etimologie: (fr. violoncelliste, it. violoncellista)

1. muzician care cântă la violoncel.