înrăutățire

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (v. înrăutăți)

1. faptul de a (se) înrăutăți; agravare, înrăire.
2. (concretizat, rar) faptă rea, răutate, ticăloșie.
3. (var.) (înv.) înrăotățare.

înrăutățit, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (v. înrăutăți)

1. care a devenit rău; răutăcios, înrăit.
2. care s-a agravat.
3. (var.) (înv.) înrăotățat.

agrava

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. /s’/aggraver, lat. aggravare)

1. refl., tr. a (se) înrăutăți.
2. a (se) amplifica.

complica

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. compliquer, lat. complicare)

1. tr., refl. a (se) încurca, a (se) agrava, a (se) înrăutăți.

recrudescență

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. recrudescence)

1. (med.) agravarea unei boli, a simptomelor acesteia, după o ameliorare temporară; revenire într-o formă mai acută a unei boli, epidemii; înrăutățire, agravare.
2. (med.) creșterea numărului de cazuri într-o epidemie.
3. (fig.) reluare într-un ritm mai viu, mai accentuat, mai intens a unei activități, a unui proces etc.

înrăutățire

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (v. înrăutăți)

1. faptul de a (se) înrăutăți; agravare, înrăire.
2. (concretizat, rar) faptă rea, răutate, ticăloșie.
3. (var.) (înv.) înrăotățare.

înăsprire

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (vb. înăspri)

1. acțiunea de a (se) înăspri; înrăutățire, agravare; încordare, ascuțire; înăsprit.
2. asprire la pipăit.
3. dobândire a unei expresii severe de către trăsăturile feței; severitate; necomunicativitate.
4. închidere a unei culori.
5. încordare a relațiilor dintre oameni; agravare a unui conflict.
6. înrăutățire a situației.
7. răcire a vremii.
8. răgușire a glasului.
9. scrobire a unei rufe.
10. (expr.) ~a vinului = moment în care mustul capătă un gust acidulat datorită fierberii.
11. (var.) (înv.) năsprire.