Dictionar

contraface

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (după fr. contrefaire)

1. a reproduce un document, o operă de artă, un obiect în scopuri frauduloase; a falsifica.
 

fals, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (lat. falsus, it. falso)

1. adj. care este contrar adevărului, mincinos, neîntemeiat.
2. care are numai aparența adevărului; contrafăcut, imitat; artificial.
3. (despre oameni) prefăcut, ipocrit.
4. (muz.) care sună contrar legilor armoniei.
5. s. n. neadevăr, contrafacere.
6. schimbare a adevărului într-un act, prin imitarea semnăturii; substituire de persoane etc.
 

falsifica

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. falsifier, lat. falsificare)

1. a face un lucru să semene cu altul, cu intenția de a înșela; a contraface.
2. a denatura.
 

mistifica

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. mystifier, it. mistificare)

1. a denatura, a contraface adevărul; a înșela; a falsifica.
 

surogat

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (germ. Surrogat)

1. produs, preparat care poate înlocui un alt produs, cu care are calități oarecum asemănătoare; succedaneu.
2. contrafacere, falsificare.
 

truca

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. truquer)

1. tr. a modifica prin fraudă; a contraface, a falsifica.
2. a modifica temporar aspectul pentru a crea o anumită aparență în teatru, cinema etc.
3. intr. a se folosi de trucuri, de expediente.