Dictionar

glifă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. glyphe)

1. pictogramă sau ideogramă (incizată în piatră), reprezentând cuvinte întregi într-o formă figurativă.
 

-GLIF, -GLIFĂ

Parte de vorbire:  sufix  
Etimologie: (gr. glyphe „cioplire, gravare, sculptură”)

1. „inscripție, gravare”.
 

anaglifă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. anaglyphe)

1. sculptură în (baso)relief.
2. procedeu stereoscopic prin care se obțin imagini în relief.
3. desen al unui corp geometric în două culori (roșu și albastru) care, cu ochelari speciali, dă imaginea unui corp în relief.
 

bioglifă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. bioglyphe)

1. urmă lăsată de viețuitoarele fosile pe straturile sedimentare.
 

diaglifă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. diaglyphe)

1. (arte) ornament gravat în relief prin adâncirea materialului tăiat.
 

hieroglifă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. hiéroglyphe)

1. semn al scrierii ideografice a vechilor egipteni, stilizare de ființe sau lucruri.
2. teoria ~elor = concepție potrivit căreia senzațiile, percepțiile și reprezentările nu sunt imagini obiective, ci numai semne convenționale, simboluri, care nu au nimic comun cu obiectele reale și cu însușirile lor.
3. (fig.; ir.) scris urât, neciteț, indescifrabil; lucru greu de descifrat.
4. (pl.) urme proeminente, alungite sau ramificate, întâlnite în straturile geologice.
 

petroglifă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. pétroglyph)

1. rocă șlefuită grosolan pe cale naturală sau rudimentar sculptată manual.
2. desen incizat pe o rocă.