Dictionar

audiție

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. audition, lat. auditio)

1. indentificare a sunetelor cu ajutorul simțului auditiv.
2. audiere de muzică cu un public restrâns.
3. în primă ~ = (despre executarea unei compoziții muzicale) pentru prima oară în public.
4. recepționare de semnale audio.
 

radioaudiție

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (it. radio-audizione)

1. ascultarea unei emisiuni radio; audiție radio, radioascultare.
 

acustic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. acoustique)

1. adj. referitor la acustică.
2. s. f. ramură a fizicii care studiază natura și proprietățile sunetelor.
3. disciplină muzicală care studiază sunetele și legile perceperii lor.
4. calitate a audiției sunetelor într-o încăpere.
 

-ACUZIE

Parte de vorbire:  sufix  
Etimologie: (fr. -acousie, cf. gr. akousis „auz”)

1. „auz, sunet, audiție”.
 

bruia

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. brouiller)

1. a perturba o audiție radiofonică.
 

logatom

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. logatome)

1. cuvânt artificial monosilabic, fără semnificație, folosit pentru a aprecia calitatea audiției unei săli sau unei transmisiuni telefonice.
 

radioaudiție

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (it. radio-audizione)

1. ascultarea unei emisiuni radio; audiție radio, radioascultare.
 

sinopsie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. synopsie)

1. contopire a razelor vizuale pentru a forma imaginea; sinestezie vizuală.
2. formă de sinestezie în care percepția sunetului induce percepția culorii; audiție colorată.