OK
X
anorganic
Parte de vorbire:
Traducere
Etimologie:
1.
LAT
anorganicus
2.
FR
anorganique
3.
EN
inorganic
4.
DE
anorganisch;
mineralisch
5.
RU
неорraнический
6.
HU
szervetlen,
anorganikus
anorganic, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (fr. anorganique)
1.
(despre
corpuri)
lipsit
de
însușirile
materiei
vii.
2.
chimie
~ă
=
ramură
a
chimiei
care
studiază
corpurile
anorganice.
anorganician, -ă
Parte de vorbire:
s.m.f.
Etimologie: (fr. anorganicien)
1.
specialist
în
chimie
anorganică.
anorganicitate
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (it. anorganicità)
1.
însușirea
a
ceea
ce
este
anorganic.
abiogeneză
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (fr. abiogenèse)
1.
(biologie)
teorie
care
admite
generația
spontanee,
adică
apariția
vieții
din
materie
anorganică
neînsuflețită;
arhebioză.
2.
(antonim)
biogeneză.
abiologie
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (fr. abiologie)
1.
disciplină
care
studiază
elementele
anorganice,
adică
elementele
lipsite
de
viață.
anhidridă
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. anhydride)
1.
substanță
anorganică
(oxid)
care,
în
combinație
cu
apa,
dă
un
acid.
2.
substanță
organică
rezultând
prin
eliminarea
unei
molecule
de
apă
din
două
grupări
carboxil.
3.
~
carbonică
=
bioxid
de
carbon;
~
acetică
=
lichid
incolor
cu
miros
înțepător,
folosit
la
fabricarea
coloranților,
a
medicamentelor
etc.
anorganic, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (fr. anorganique)
1.
(despre
corpuri)
lipsit
de
însușirile
materiei
vii.
2.
chimie
~ă
=
ramură
a
chimiei
care
studiază
corpurile
anorganice.
anorganician, -ă
Parte de vorbire:
s.m.f.
Etimologie: (fr. anorganicien)
1.
specialist
în
chimie
anorganică.
anorganicitate
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (it. anorganicità)
1.
însușirea
a
ceea
ce
este
anorganic.