Dictionar

ghint

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (pol. gwint, ucr. gvint)

1. șanț în formă de spirală făcut pe suprafața internă a unei arme de foc.
2. (ieșit din uz) șanț elicoidal pentru înșurubare; filet, ghivent.
3. țintă ornamentală; cui de metal cu gămălie mare și bombată.
 

ghinteală

Parte de vorbire:  s.f. (regional)  
Etimologie: (nesigură; cf. ghintui, ghinui)

1. șindrile bine încheiate între ele.
 

brand

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (germ. Brandt)

1. aruncător de bombe sau mine, cu țeavă neghintuită în interior și traiectoria curbă.
 

carabină

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. carabine)

1. pușcă ușoară, cu țeavă scurtă, ghintuită.
2. cârlig închis cu arc, cu care se prind obiecte; carabinieră.
 

decalibra

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (de1- + calibra)

1. tr., refl. (despre o armă de foc) a-și deforma calibrul ca urmare a tocirii ghinturilor din interiorul țevii.
 

driling

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (engl. drilling)

1. armă de foc combinată care include în mod obișnuit cel puțin o țeavă ghintuită și o țeavă netedă și poate fi folosită pentru a vâna o varietate foarte mare de vânat, de la căprioare la păsări; armă cu trei țevi.
 

gențiană

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. gentiane, lat. gentiana)

1. plantă erbacee montană cu tulpina înaltă și cu flori mari, decorative, albastre sau galbene; ghințură.