Dictionar

bioxid

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. bioxyde)

1. compus chimic în a cărui moleculă intră doi atomi de oxigen pentru fiecare atom al celuilalt element; dioxid.
2. ~ de carbon = gaz incolor în natură sau care se formează în procesele de oxidare a substanțelor organice, de fermentație etc.
 

acapnie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. acapnie)

1. scădere a conținutului de bioxid de carbon din sânge (cauzată de altitudini mari).
 

anhidridă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. anhydride)

1. substanță anorganică (oxid) care, în combinație cu apa, dă un acid.
2. substanță organică rezultând prin eliminarea unei molecule de apă din două grupări carboxil.
3. ~ carbonică = bioxid de carbon; ~ acetică = lichid incolor cu miros înțepător, folosit la fabricarea coloranților, a medicamentelor etc.
 

carbogen

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. carbogène)

1. amestec de bioxid de carbon cu oxigen, stimulent al căilor respiratorii.
 

carbohemoglobină

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. carbohémoglobine)

1. compus instabil care se formează în sânge, din bioxid de carbon și hemoglobină.
 

carbometru

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. carbomètre)

1. aparat pentru detectarea bioxidului de carbon, în galeriile de mină.
 

carbonatare

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (carbonata)

1. reacție chimică de transformare a hidroxizilor de carbon în carbonați, cu participarea bioxidului de carbon.
2. operația de tratare cu bioxid de carbon a zemurilor la fabricarea zahărului, pentru purificare.