Dictionar

descuamație

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. desquamation)

1. faptul de a se descuama; descuamare.
2. (dermatologie) pierderea straturilor superficiale ale epidermei, stratul cornos, sub formă de scuame; exfoliere.
3. (geologie) desprinderea plăcilor de grosime milimetrică sau centimetrică sub efectul termoclastiei sau hidroclastiei.
4. căderea scoarței în foi subțiri.
5. (var.) (înv.) descuamațiune.
 

diageneză

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. diagenèse)

1. (geologie) totalitatea proceselor de transformare a sedimentelor într-o rocă sedimentară; nume dat tuturor transformărilor suferite de straturile geologice după depunerea lor.
 

kieselgur

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (germ. Kieselgur)

1. (geologie) rocă sedimentară silicioasă, poroasă și friabilă, formată prin acumularea cochiliilor unor alge microscopice monocelulare; diatomit.
2. (var.) chiselgur, kiselgur.
 

lido

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr., it. lido)

1. (geologie) fâșie nisipoasă care separă o lagună de mare; perisip.
 

loess

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. loess, germ. Loess)

1. (geologie) rocă argiloasă de origine eoliană și periglaciară, din particule fine, gălbui, foarte bogată în săruri minerale.
 

oolit

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. oolithe)

1. (geologie) granulă sferică de calcar, compusă dintr-un nucleu (grăunte de nisip, fragment de cochilie etc.) înconjurat de straturi concentrice fine suprapuse și asemănătoare cu un ou de pește; ooid.