OK
X
eminent, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (fr. éminent, lat. eminens, dominant)
1.
care
se
distinge
prin
calități
deosebite;
remarcabil,
excelent,
excepțional.
eminență
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. éminence, lat. eminentia)
1.
titlu
care
se
dă
cardinalilor.
2.
~
cenușie
=
consilier
intim,
persoană
influentă
care
manevrează
din
umbră
un
personaj
oficial,
un
partid.
3.
proeminență,
ieșitură.
eminentisim, -ă
Parte de vorbire:
I. adj., II. s.m.
Etimologie: (lat. eminintissimus, it. eminentissimo, fr. éminentissime)
1.
I.
foarte
eminent.
2.
(înv.)
care
iese
în
relief.
3.
II.
titlu
dat
cardinalilor.
4.
persoană
eminentă.
5.
(var.)
(înv.)
eminintisim.
aculeu
Parte de vorbire:
s.m.
Etimologie: (lat. aculeus)
1.
(bot.)
vârf
ascuțit
sau
altă
proeminență
care
crește
pe
o
plantă;
ghimpe,
spin,
ac.
antehelix
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (engl. antehelix, fr. antéhélix)
1.
proeminență
a
pavilionului
urechii,
situată
înainte
de
helix.
antinion
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (anti- + inion)
1.
punctul
cel
mai
proeminent
al
glabelei,
opus
inionului.
antitragus
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. antitragus)
1.
una
dintre
proeminențele
pavilionului
urechii,
opusă
și
posterioară
tragusului.
apofiză
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. apophyse, gr. apophysis, excrescenţă)
1.
proeminență
a
unui
os.
2.
umflătură
la
baza
unei
capsule.
3.
ramură
secundară
a
unei
roci
eruptive.
4.
mulură
concavă
care
marchează
legătura
dintre
fusul
unei
coloane
și
baza
ei.
apofizită
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (fr. apophysite)
1.
(med.)
osteită
limitată
la
o
apofiză;
inflamația
unei
apofize,
parte
proeminentă
a
unui
os.