Dictionar

mustrător, -oare

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (mustra + -ător)

1. care mustră; care exprimă o mustrare; plin de reproșuri; dojenitor.
2. (var.) (înv.) mustrătoriu.
 

admonesta

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. admonester)

1. a mustra cu severitate, a dojeni.
 

admonestare

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (v. admonesta)

1. acțiunea de a admonesta și rezultatul ei; admonestație, admonițiune.
2. hârtie oficială care conține o mustrare.
 

admonestație

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. admonestation)

1. actul de a admonesta, de a da o mustrare severă; admonestare.
 

apostrofa

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. apostropher)

1. a adresa cuiva o mustrare, a dojeni, a critica.
 

apostrofă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. apostrophe, gr. apostrophe)

1. mustrare, reproș.
2. figură retorică constând în întreruperea bruscă a șirului ideilor pentru a se adresa direct unei persoane sau unui lucru.
 

avertisment

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. avertissement)

1. înștiințare prealabilă, prevenire.
2. sancțiune administrativă, mustrare din partea unui organ superior pentru o abatere disciplinară.
3. (sport) măsură prin care arbitrul avertizează pe un jucător asupra intervențiilor sale nereglementare.