Dictionar

nobiliar, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. nobiliaire)

1. care aparține nobilimii.
 

armoarii

Parte de vorbire:  s.f. pl.  
Etimologie: (fr. armoiries)

1. ansamblu de semne heraldice alcătuite din semne colorate, distinctive și simbolice, atribuite familiilor nobiliare, corporațiilor etc. și mai rar la indivizi; blazon.
 

baronet

Parte de vorbire:  s.m.  
Etimologie: (fr. baronnet, engl. baronet)

1. titlu de noblețe ereditar, în Anglia, superior cavalerului și inferior baronului.
2. persoană care deține acest titlu nobiliar.
 

genealogie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. généalogie, lat. genealogia)

1. ordine cronologică a ascendenței membrilor unei familii, a unui neam etc.; filiație.
2. disciplină auxiliară a istoriei care studiază filiația familiilor domnitoare, nobiliare etc.
 

lord

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (engl. lord)

1. (în Anglia) mare proprietar funciar, în evul mediu.
2. titlu nobiliar ereditar sau conferit de rege; persoană cu acest titlu.
3. membru al Camerei Superioare (Camera Lorzilor) a parlamentului.
4. titlu al unor înalți demnitari englezi.
 

marchiz

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. marquis)

1. titlu nobiliar între duce și conte.
 

mister 2

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (engl. mister)

1. inv. (adresare în Anglia către un bărbat care nu are titlu nobiliar) domn.