Dictionar

cosmos

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. cosmos, gr. kosmos)

1. univers.
2. spațiu infinit care înconjură atmosfera Pământului.
 

megacosmos

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (engl. megacosmos)

1. cosmosul luat ca un tot, infinit.
 

biocomplex

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (bio- + complex)

1. ansamblu de specii de organisme instabile într-o navă spațială pentru cercetări în cosmos.
 

COSM(O)-, -cosm

Parte de vorbire:  afix  
Etimologie: (fr. cosm/o/-, -cosme, cf. gr. kosmos)

1. „cosmos, univers”.
 

cosmic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. cosmique, lat. cosmicus)

1. referitor la cosmos, din cosmos; universal.
2. raze ~e = radiații ionizate cu o mare putere penetrantă, care străbat atmosfera în direcție aproape verticală; spațiu ~ = spațiu interplanetar; radiație ~ă = radiație corpusculară și electromagnetică din spațiul cosmic.
3. (fig.) de proporții fantastice.
 

cosmolog, -ă

Parte de vorbire:  s.m.f.  
Etimologie: (fr. cosmologue)

1. specialist în cosmologie, domeniu care se ocupă de structura și evoluția cosmosului.
 

cosmonaut, -ă

Parte de vorbire:  s.m.f.  
Etimologie: (fr. cosmonaute)

1. membru al echipajului unui vehicul spațial (* termen folosit de programele spațiale rusești sau sovietice); astronaut.
2. persoană care călătorește în cosmos; astronaut.
 

cosmoviziune

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (după rus. kosmovidenie)

1. transmitere a imaginilor televizate din cosmos.