Dictionar

 
 

carabină

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. carabine)

1. pușcă ușoară, cu țeavă scurtă, ghintuită.
2. cârlig închis cu arc, cu care se prind obiecte; carabinieră.
 

carabinieră

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (germ. Karabinier /haken/)

1. cârlig echipat cu un arc de blocare, care se închide automat, servind ca sistem de atașare rapidă pentru suspendare, agățare; carabină.
 

croșă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. croche)

1. (muz.) notă în valoare de o optime, cu coada terminată printr-un semn în formă de cârlig.